ARHIVA SITE. ULTIMA ACTUALIZARE 22 MARTIE 2013

    Home | Contact | Sitemap | Cauta    
AgriculturaInd. alimentaraFitosanitarDezvoltare RuralaAfaceri EuropeneInspectii si controlPescuit si acvacultura (FEP)Buget
Programul National Apicol 2011-2013
Prezentare sector
Studiul transmis Comisiei
Situatie sector
Import / export
Situatie PNA 2008-2010
Situatie PNA 2011-2013
Baza melifera
Legislatie
Legislatia Uniunii Europene
Legislatia Nationala
Comunicate de presa
Comunicate de presa UE
Targuri si expozitii
Foto - targuri si expozitii
Lista forme asociative
Cooperative apicole
Asociatii si federatii apicole
Societati comerciale
Grupuri de producatori
Recunoasterea si protejarea mierii
Apicultura ecologica
Lista laboratoare autorizate
Lista produse medicinale si suplimente
Suprafete cultivate cu OMG
Link-uri utile
Contact

 

Agricultura >>Programul National Apicol >>Prezentare sector >>Studiul transmis Comisiei
Ultima actualizare: 2010-11-19

PROGRAMUL NAŢIONAL APICOL DIN ROMÂNIA
SITUAŢIA SECTORULUI APICOL DIN ROMÂNIA

România deţine o tradiţie îndelungată în domeniul creşterii albinelor şi realizării de produse apicole, apicultura impunându-se ca ocupaţie de sine stătătoare încă din cele mai vechi timpuri, iniţial pentru produsele obţinute (miere, polen, lăptişor de matcă, propolis, ceară şi venin de albine), iar ulterior, inclusiv în prezent, pentru contribuţia pe care aceste insecte o au la creşterea recoltelor de fructe, legume şi seminţe, prin polenizare.

În prezent, în contextul globalizării, apicultura capătă noi valenţe, practicarea acesteia vizând nu doar importanţa sa economică, ci şi importanţa ştiinţifică, ecologică, socială, biodiversitatea mediului etc. În România, activitatea de creştere a albinelor s-a dezvoltat în condiţii naturale deosebit de favorabile, ce au contribuit la dezvoltarea continuă a acestei activităţi şi, implicit, la obţinerea unor producţii apicole însemnate.

1. SITUAŢIA STATISTICĂ A SECTORULUI:

Evoluţia efectivelor de familii de albine:

Anii

2000

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

2008

2009

2010
estimare

Familii de albine – mii familii

614

745

781

839

888

920

975

1.086

1.109

1.110

1.280

Producţia de miere obţinută în România:

Anii

2000

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

2008

2009

2010
estimare

Producţia de miere - tone

11.746

12.598

13.434

17.409

19.150

18.195

18.195

16.767

20.037

21.500

23.700

2. TIPURI DE MIERE:

În România, există două mari categorii de miere, respectiv: miere florală (miere de nectar) ce poate fi monofloră sau polifloră şi miere extraflorală (miere de mană sau de pădure).

Cele mai cunoscute sortimente demiere monofloră sunt cele de: salcâm (Robinia pseudoacacia), de tei (Tilia platiphyla), de floarea soarelui (Helianthus anuus), de mentă (Mentha sp.) si de zmeură (Rubus ideaus L.), rapiţă (Brassica napus oleifera L.), coriandru (Coriandrum sativum L.), zburătoare (Epilobium augustifolium L.), sânziana de grădină (Solidago canadenisis L.) şi altele.

În România, într-un an normal fără probleme meteorologice, sunt realizate în jur de 20.000 de tone de miere, cea mai mare pondere fiind deţinută de mierea polifloră, în proporţie de 50%, urmată de mierea de salcâm – 35% şi de cea obţinută din tei, cu o pondere de 15%.

Datorită condiţiilor pedoclimatice specific climatului temperat din ţara noastră, calitatea produselor apicole este considerată a fi superioară. Exemplul mierea de salcâm ce a primit medalii la multe târguri şi expoziţii internaţionale (congrese APIMONDIA). De asemenea valoarea propolisului românesc este recunoscută în mediile de specialitate.

În România se obţin, de regulă, producţii mari de miere, dar pe piaţa internă se valorifică cantităţi foarte mici deoarece consumul de miere pe cap de locuitor este printre cele mai scăzute din Europa, 450 de grame, faţă de 2,2 kilograme în Germania, urmată de Olanda şi Belgia cu câte 1,5 kilograme.

Un rol important în producţia apicolă este deţinut de produsele secundare între care se pot enumera: polenul recoltat cu ajutorul colectoarelor, propolisul, lăptişorul de matcă, ceara de albine, veninul (apitoxină) şi trituratul din larve de trântor cunoscut sub denumirea comercială de apilarnil.

Aceste produse secundare sunt utilizate la prepararea unei game foarte largi de suplimente nutritive şi/sau medicamente precum şi pentru producţia de cosmetice.

Pentru producţia de polen se menţionează doar un nivel de circa 50-60 tone anual, mai ales în zona de centru şi de nord a ţării, dar poate ajunge şi chiar depăşi 100 tone/an.

Repartizarea pe exploataţii a efectivului de albine existent la data de 31.12.2009:

Dimensiunea exploataţiei
(nr. familii)

Nr. familii de albine

%
din efectiv

1 - 50

627.823

56,56

50 - 150

265.676

23,94

peste 150

216.501

19,50

TOTAL

1.110.000

100

În perioada 2007 - 2009 datorită susţinerii prin Programul Naţional Apicol a repopulării şeptelului, a crescut media familiilor de albine la categoria de exploataţie 1 - 50, de la 14 familii/stupină la 18 familii/stupină în prezent, iar la restul categoriilor a crescut numărul de familii cu 2,21% respectiv 1,61%.

În prezent, România se situează printre ţările cu o apicultură bine dezvoltată, această situaţie fiind o consecinţă a: efectivelor însemnate de familii de albine de care dispunem; cantităţii de miere obţinută; diversificării producţiei apicole; rezultatelor activităţilor de cercetare ştiinţifică şi de pregătire a specialiştilor, etc.

În ţara noastră, abundenţa şi varietatea resurselor melifere din flora spontană şi cultivată asigură hrana albinelor, de primăvara timpuriu, până toamna târziu. În aceste condiţii, în ultimii ani, creşterea albinelor – o activitate ce nu necesită investiţii deosebite, a devenit o profesie pentru persoanele a căror existenţă este asigurată din veniturile obţinute din stupărit precum şi un mijloc de relaxare pentru cei care exploatează efective reduse.

Avantajele economice care contribuie la creşterea veniturilor apicultorilor sunt cele care provin din valorificarea principalelor produse ale stupului. În vederea creşterii producţiei, metodele utilizate de apicultorii români sunt multiple, dintre acestea remarcându-se: dimensionarea optimă a stupinei; practicarea stupăritului pastoral intensiv; menţinerea unor familii puternice; combaterea bolilor şi dăunătorilor; folosirea tehnologiei apicole, etc.

3. SPRIJINUL FINANCIAR ACORDAT SECTORULUI APICOL PRIN PROGRAMUL NAŢIONAL APICOL ÎN PERIOADA 2008 – 2009 ŞI ESTIMARE 2010:

Anii

Participarea comunitara

Participarea României

Total suma autorizată şi plătită

Din care:

%

(€)

(lei)

(lei)

(€)

(lei)

 

2008

1.985.267

6.717.150

2.493.978,28

333.417,76

1.128.119,00

16,80

2009

1.966.151

6.652.471

7.168.424,00

1.059.320,75

3.584.212,51

53,88

2010
estimare

1.975.931

6.685.562,5

12.014.808,00

1.775.500,00

6.007.404,00

89,85

Total

5.927.349

20.055.183,5

21.677.210,28

3.168.238,51

10.719.735,51

-

Curs de schimb la 29.12.2006 – 3,3835

Din analiza sprijinului financiar acordat prin Programul Naţional Apicol se constată o accesare redusă a fondurilor pentru tratarea varoozei deoarece apicultorii, prin tehnologia apicolă convenţională sau ecologică aplicată, au folosit atât medicamentele omologate de Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de uz veterinar, cât şi suplimentele nutritive şi fundurile de control, produse care nu au fost incluse în sprijinul prin acest Program comunitar.
Suplimentele nutritive din categoria adaosurilor proteino vitaminice asigură o rezistenţă crescută la iernare (mai ales în timpul iernilor grele), precum şi menţinerea sistemului imunitar la cote înalte ceea ce se transpune în longevitate mai mare a albinelor de iernare şi o rezistenţă crescută împotriva parazitului varooa. 

În ceea ce priveşte achiziţionarea de material biologic necesar repopulării şeptelului, situaţia înregistrază o creştere anuală semnificativă care a dus la înlocuirea familiilor de albine conform practicilor apicole şi implicit la obţinerea unor stupine puternice, sănătoase şi productive.

De asemenea, această măsură a dat posibilitatea apicultorilor de a-şi mări efectivul de albine, prin achiziţionarea de material biologic a cărei valoare este acreditată de specialiştii Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie „Prof. Dr. G.K. Constantinescu”.

Datorită finanţării prin acest Program comunitar a achiziţionării de material biologic, în România, s-au acreditat şi dezvoltat în ultimii 2 ani, peste 45 unităţi apicole, ferme de multiplicare care asigură cererea apicultorilor pentru repopularea şeptelului, faţă de o singură unitate cât a fost până în anul 2008.

În perioada 2007-2008 un număr de 68  forme asociative au depus dosare de plată, 65 au fost acceptate iar 3 au fost respinse pentru neîndeplinirea condiţiilor de eligibilitate;
În perioada 2008-2009 au depus dosare de plată 79 de forme asociative şi toate au fost acceptate la plată;

4. TIPURI DE STUPI ŞI DOTAREA CU ECHIPAMENTE APICOLE 

Marea majoritate a apicultorilor din România care practică stupăritul staţionar folosesc tipul de stup orizontal pe 20 cu rama Dadant, iar apicultorii care practică stupăritul pastoral folosesc stupi verticali avand cuibul pe 10 rame de tip Dadant, iar corpul pentru strânsură fiind fie pe rame Langstroth-Rooth fie pe jumătăţi de rama Dadant.

Foarte puţini dintre apicultorii care practică stupăritul pastoral folosesc stupul multietajat Langstroth.
Peste 50% dintre apicultorii ce practică stupăritul pastoral folosesc sistemul de stup orizontal (pe rama Dadant), restul folosind tipul de stup vertical (cuibul pe rama Dadant iar strânsura pe rama Langstroth). De asemenea, un procent mic folosesc stupi atipici, pe 12 rame Dadant sau 16 rame Dadant.

Apicultorii care practică stupăritul pavilionar folosesc stupi orizontali pe 16 rame Dadant, în pat cald.
Transportul familiilor de albine în pastoral se face folosind o gama largă de mijloace de transport specializate şi autorizate pentru această operaţiune.

Apicultorii care deţin exploataţii apicole mici folosesc semiremorci auto tractate de autoturism.
În Romania, operaţiunile de încărcare – descărcare a stupilor se efectuează în cea mai mare măsură manual deoarece nu există mijloace tehnice specializate/mecanizate pentru realizarea acestei operaţiuni.

Apicultorii care practică pastoral folosesc ca mijloace de transport pavilioane (remorci agricole adaptate transportului de stupi, unde stupii sunt fixaţi pe tot parcursul sezonului activ).

Pentru extracţia mierii (extractor, tavă de descăpăcit, cuţit sau furculiţa de descăpăcit, sita dublă pentru filtrarea mierii, recipienţi pentru depozitarea mierii), majoritatea apicultorilor dispun de un minim de echipamente şi dotare tehnică care să le asigure un randament sporit şi un număr foarte mic de apicultori cu stupine mari şi-au achiziţionat maşini de descăpăcit şi extractoare performante.

5. IMPORTUL ŞI EXPORTUL:

Principala piaţă de desfacere continuă să fie cea externă, unde mai bine de 60% din producţia locală ajunge în ţări precum Germania, Marea Britanie, Italia, Franţa, Austria dar şi SUA, Canada, Japonia sau China. Se poate trage concluzia că, deşi mierea românească este foarte apreciată pe pieţele externe, ea este valorificată la preţ scăzut, deoarece procesatorii externi de miere oferă preţuri mici care nu acoperă cheltuielile în apicultură.
De asemenea o altă cauză a preţului scăzut este aceea ca în exportul de miere românească este preferat sistemul en gros.

În perioada 2000 – 2009 situaţia importurilor/exporturilor se prezintă astfel:

SPECIFICAŢIE

2000

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

2008

2009

IMPORT - tone -

137

506

739

232

52

21

63

315

777

515,5

EXPORT - tone -

7.501

6.862

5.784

9.633

8.757

6.632

9.606

6.255

7.087

10.654,1

* sursa: Autoritatea Naţională a Vămilor + Institutul Naţional de Statistică

6. EVOLUŢIA PREŢULUI MIERII ÎN ROMÂNIA

În perioada 2008-2009 s-a constat o evoluţie în general crescătoare a preţului mierii în România. Preţul a fost influenţat de diferiţi factori ca: evoluţia generală a pieţei pe plan mondial, evoluţia cursului de schimb valutar, nivelul de trai, conştientizarea importanţei alimentaţiei sănătoase la nivelul populaţiei României. Piaţa internă a fost caracterizată în ultimii ani de o dinamizare atât sub aspectul creşterii volumului desfăcut cât şi al diversificării sortimentale şi al ridicării calităţii.

Graficul prezintă evoluţia preţului de achiziţie en gross la procesator şi preţul de desfacere cu amănuntul în pieţele agroalimentare (vânzare directă) în anii 2008 şi 2009.

* sursa: revista Lumea Apicolă

7. COSTURI DE PRODUCŢIE:
 
Cheltuieli anuale de producţie pentru o stupina intre 60 familii
Manopera
- martie – octombrie 20 ore pe săptămână
- noiembrie – februarie 5 ore pe săptămână
8 luni x 4 săptămâni x 20 ore                                                           = 640 ore
4 luni x 4 săptămâni x 5 ore                                                              =  80 ore
Total   = 720 ore x 9 lei = 6.480 lei
Alte cheltuieli:
- deplasare cu autoturismul la stupi şi aprovizionare desfacere
1.000 km anual x 7,5  l/100 km x 4 lei/l =  3.000 lei
- biostimulatori: 10 kg zahăr x 6 lei x 60 stupi  =  3.600 lei
- medicamente de uz apicol: 10 x 60 stupi  =  600 lei
- cheltuieli necesare înmulţirii efectivului 10 x 750.000 lei   =  4.500 lei
- cheltuieli pentru vatra de stupină (300.000 lei/lună)  =   360 lei
Total cheltuieli de producţie = 18.540 lei

Cheluieli pe familia de albine: 18.540 / 60 stupi  =  309  lei
Venit pentru o familie de albine: 25 kg miere x 8 lei/kg = 200 lei

8. BAZA MELIFERĂ:

În ţara noastră, păşunile şi fâneţele reprezintă peste 4 milioane hectare. Vegetaţia unei pajişti este reprezentată prin asociaţii de plante foarte variate, alcătuite din câteva sute de specii, unele dintre ele cu o valoare meliferă apreciabilă. Culesurile de nectar şi polen oferite de pajişti sunt mai puţin legate de schimbările timpului. Pajiştile asigură un cules de intensitate mică sau mijlocie, însă de lungă durată şi cu un maxim de dezvoltare târzie de vară, după înflorirea teiului şi a florii-soarelui timpurie, când în majoritatea regiunilor din ţara noastră lipsesc alte culesuri.

Pajiştile bune pot produce anual până la 80 kg miere/ha, cele mijlocii până la 50 kg/ha, iar cele slabe (de mlaştini) 20 kg/ha.

România are un fond forestier de circa 6,4 milioane hectare, reprezentând 27% din suprafaţa ţării. Din totalul de fond forestier 4,1 milioane ha (66%) reprezintă proprietate publică a statului. Faţă de media europeană, de 32% acest procent de împădurire nu este foarte bun, dar nici dramatic. Circa 2 treimi dintre păduri sunt situate în zona montană, ponderea lor fiind foarte scăzută la câmpie (sub 10%), unde, din această cauză se resimte puternic efectul exceselor climatice. Compoziţia pădurilor din România este repartizată astfel: răşinoase 29,9 %, fag 31,5 %, stejar 18,0 %, diverse alte specii tari 15,7 %, diverse specii moi 4,9 %.

În România, repartizarea pădurilor pe zone geografice este:

- munte (30% din teritoriu) cu păduri de răşinoase şi fag 66 %
- deal
(37% din teritoriu) cu păduri de stejar şi fag 24 %
- câmpie
(33% din teritoriu) cu păduri de şleauri şi de luncă 10 %

Arborii şi arbuştii din pădurile ţării noastre, în afară de valoarea lor forestieră, constituie o resursă importantă de nectar şi polen.

Pădurile din ţara noastră se împart în: foioase, mixte (foioase şi conifere) şi conifere.

Pădurile foioase formate din amestecuri de arbori şi arbuşti sunt cele mai bogate în vegetaţie meliferă. Aici albinele au un cules aproape uniform şi de lungă durată, care începe din primăvară şi ţine până în vară.

Pădurile mixte sunt de asemenea bogate în plante melifere. Ele sunt cu atât mai bogate cu cât în amestecul lor predomină speciile de plante foioase. Aici albinele culeg nectarul şi polenul nu numai de pe florile de arbori şi arbuşti, dar şi de pe vegetaţia erbacee, între care sunt foarte multe plante melifere de mare valoare, mai ales în poieni.

Pădurile de conifere sunt cel mai puţin melifere; în ţara noastră se găsesc la altitudini mari. Albinele adună de pe esenţe forestiere conifere numai polen în cantităţi restrânse şi când nu găsesc alte surse de hrană. Acest cules se limitează la lunile de primăvară. În afară de aceasta, în unii ani, albinele adună de pe conifere miere de mană. Vegetaţia erbacee din pădurile de conifere este de asemenea puţin meliferă. în regiunea de munte, cele mai favorabile condiţii pentru stupărit le oferă amestecul între molid, brad şi fag. Cantităţile mari de polen pe care le oferă molidul constituie un factor favorabil pentru dezvoltarea familiilor de albine.

Producţia de miere la hectar, stabilită prin cercetări făcute în ţara noastră, este de 1.365 kg pentru păduri şi 643 kg pentru plantaţiile tinere.

Din punct de vedere al suprafeţelor ocupate cu specii melifere din fondul agricol cele mai mari suprafeţe se înregistrează în zona colinară şi montană la care predomină suprafeţele ocupate de păşuni, fâneţe, livezi pomi si culturile de leguminoase furajere.

În ţara noastră cresc cca. 150 de specii spontane de plante medicinale, dintre care numai o mică parte sunt răspândite în cultură. Totuşi, în unele părţi ale ţării, plantele medicinale se cultivă pe suprafeţe din ce în ce mai mari, ca urmare a cerinţelor mereu crescânde ale industriei farmaceutice şi a celei producătoare de cosmetice. Aceste suprafeţe cultivate reprezintă importante surse melifere pentru albine. Cele mai cunoscute plante medicinale cultivate, cu valoare meliferă, sunt: izma bună (Mentha piperita), levănţica (Lavandula spica), isopul (Hyssopus officinalis), salvia (Salvia pratensis), etc. Diversitatea geografică şi bogăţia bazei melifere oferă culesuri de calitate.

În urmă întâlnirilor avute cu reprezentanţii formelor asociative legal constituite conform legislaţiei în vigoare s-a desprins necesitatea definirii şi elaborării a unui set de recomandări, unanim acceptate de specialiştii în tehnica apicolă precum şi de specialiştii în siguranţa alimentară şi sănătate animală care să asigure o producţie apicolă eficientă, cu valoare alimentară incontestabilă şi fără să pună în pericol sănătatea oamenilor sau sănătatea albinelor. Un asemenea set de recomandări, deobicei cunoscut sub denumirea de ghid de bune practici apicole se regăseşte în UE la nivelul apiculturii multora dintre statele membre, dar nu există încă în România. Pentru România, la conceperea unui asemenea ghid de bune practici va trebui să se ţină cont atât de practica apicolă generală cât şi de specificitatea apiculturii în România ce decurge din condiţii concrete cum ar fi:

- rasă locală, atent selecţionată şi a cărei puritate reprezintă o permanentă preocupare în România atât sub aspectul general al valorii genetice, cvasiunanim recunoscute, cât şi prin adaptarea la condiţiile climatice şi vegetale locale
- tipurile constructive de stupi folosiţi in România
- metodele şi condiţiile specifice de practicare a pastoralului
- dimensiunile şi condiţiile de funcţionare a stupinelor
- reglementările legislative care afectează apicultura în România

Elaborarea acestui ghid va fi un sprijin real pentru apicultură şi se va reflecta asupra eficienţei acestei activităţi, al calităţii mierii şi a celorlalte produse apicole, al îmbunătăţirii stării de sănătate a albinelor, toate acestea conducând în final în mod implicit la mărirea venitului tuturor apicultorilor.

Susţinerea financiară prin Programul comunitar pentru diseminarea informaţiei cuprinsă în acest ghid este în beneficiul tuturor celor interesaţi, respectiv, apicultori – membri ai formelor asociative, dar şi a reprezentanţilor instituţiilor publice responsabile cu activitatea apicolă ş.a. Direcţii sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, Centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Consilii locale sau Camere agricole.

Acest ghid de bune practici în apicultură, avizat de MADR şi ANSVSA, oferă apicultorului începător, dar şi celui care practică de mult această activitate un pachet de informaţii de bază conform tehnologiei apicole dar şi a legislaţiei sanitare veterinare.

În apicultură poate fi ocupat un segment important al forţei de muncă, în activităţi de cercetare ştiinţifică, învăţământ, producţie apicolă şi industrială, sectoare de valorificare, sănătate şi altele.

9. ACREDITAREA / AUTORIZAREA STUPINELOR:

Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie „Prof. Dr. G.K. Constantinescu” este instituţia publică, cu personalitate juridică, finanţată de la bugetul de stat în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.  
Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie este autoritatea competentă care coordonează şi controlează activităţile tehnice la nivel naţional şi în profil teritorial, după o concepţie strategică unitară, fundamentată ştiinţific şi managerial, de ameliorare genetică şi reproducţie la animalele de fermă, de identificare, individualizare şi înregistrare a ecvinelor, de evaluare, conservare şi protecţie a resurselor genetice animale, de conservare a băncii de gene zootehnice, de evaluare genetică a animalelor, de creare a bazei de date naţionale, de acreditare şi autorizare în zootehnie, de omologare de noi populaţii de animale, rase, linii, hibrizi, de control pe teren al efectivelor de animale, de efectuare de analize în laboratoare proprii, precum şi de efectuare a inspecţiei de stat în zootehnie: creşterea, ameliorarea, reproducţia şi nutriţia animalelor, menţinerea şi utilizarea suprafeţelor de păşuni şi fâneţe, calitatea bazei furajere, precum şi producerea de nutreţuri, conservarea şi managementul resurselor genetice animale.

Prin adoptarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 413/2008, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 472/2008, au fost aprobate Criteriile de acreditare a stupinei de multiplicare de către Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie „Prof. Dr. G.K. Constantinescu” care controlează modul de îndeplinire şi respectare a criteriilor în vederea acreditării stupinelor de elită şi a stupinelor de multiplicare.

Acreditarea confirmă faptul că stupina de multiplicare are o schemă de multiplicare şi tehnologie de creştere proprie aprobată de Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu", minimum 10% din mătcile utilizate pentru activitatea de multiplicare provin din stupinele de elită acreditate de Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu", iar diferenţa mătcilor se asigură din stupina de multiplicare proprie, dimensiunea minimă a stupinei de multiplicare este de 50 de familii de albine, înscrise în registrul agricol, astfel încât să asigure producţia de mătci selecţionate şi fecundate, precum şi evitarea consangvinizării, individualizarea mătcilor se face conform unui sistem unitar, respectiv conform codului internaţional al culorilor, precum şi faptul că familiile de albine nu sunt purtătoare de boli contagioase şi potenţial transmisibile.

10. SUPREVEGHEREA SANITARĂ VETERINARĂ PENTRU SECTORUL MIERII DE ALBINE

 Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) este autoritate de reglementare şi control în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea Primului - Ministru.

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor este reprezentată la nivel judeţean de 42 Direcţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene (DSVSA), iar la nivel local de Circumscripţiile Sanitare Veterinare Zonale (activitatea de sănătate animală) şi Circumscripţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (activitatea de igienă veterinară)

Supravegherea sanitară veterinară a sectorului apicol se realizează în baza Programului acţiunilor strategice din domeniul sanitar veterinar care este aprobat prin ordin al preşedintelui ANSVSA, în care sunt incluse toate măsurile care trebuie luate de serviciile veterinare pentru asigurarea de către operatori a sănătăţii animalelor şi siguranţei produselor.

Începând cu anul 2010 inspecţiile, controalele, auditurile şi recoltările de probe în cadrul programului strategic pentru unităţile care procesează miere şi alte produse apicole se realizează în baza unei analize de risc şi încadrarea acestora pe grupe de risc.

Astfel, frecvenţa controalelor oficiale va fi mai mare în cazul în care unităţile sunt încadrate într-o grupa de risc mai mare şi va scădea semnificativ pentru unităţile încadrate în grupe de risc scăzut.

Toţi apicultorii şi toţi procesatorii care obţin miere de albine pe care o comercializează către consumatorul final trebuie să implementeze proceduri de autocontrol (de la câteva analize pentru apicultori şi până la sisteme complexe de HACCP pentru marii procesatori) şi trebuie să fie înregistraţi/autorizaţi de către serviciile veterinare de la nivel judeţean sau central.

Principalele analize calitative care sunt solicitate pentru miere sunt cele cuprinse in Directiva Comisiei 2001/110 CEE şi sunt reprezentate de:

 - conţinutul de fructoză şi glucoză;
- conţinutul de fructoză şi glucoză (suma celor două,  exprimată ca zahăr invertit);
- conţinutul de zaharoză;
- conţinutul de apă;
- conţinutul de materii insolubile;
- aciditate, indice diastazic, HMF;
- conductivitate electrică.

Pe lângă aceste analize, se realizează de asemenea şi determinări ale conţinutului de reziduuri de substanţe medicamentoase, conform Directivei Comisiei 96/23 CEE astfel:

- pentru grupa A6 (Cloranfenicol, AMOZ, AOZ, ADH/SEM);
- pentru grupa B1 (Streptomicina, Tetracicline, Sulfamide);
- pentru grupa B2c (Cypermetrin, Deltametrin, Permetrin);
- pentru grupa B2f (Amitraz);
- pentru grupa B3a (Aldrin, DDT, Dieldrin, Endrin, HCH, precursori de dioxina etc);
- pentru grupa B3b (Cumaphos, Diazion, Ethion, Malathion, Parathion, Phorate etc).

Analizele de laborator pentru determinarea reziduurilor în cadrul controalelor oficiale se realizează numai în laboratoarele sanitare veterinare judeţene autorizate sanitar veterinar care dispun de personal instruit şi care deţin echipamentele necesare şi metodele de lucru validate pentru aceste determinări.

În prezent în România sunt 7 astfel de laboratoare cu secţii zonale pentru determinarea reziduurilor în cadrul controalelor oficiale, 27 unităţi de procesare a mierii de albine autorizate pentru schimburi intracomunitare de la nivelul ANSVSA şi peste 14.000 de stupine înregistrate de către DSVSA judeţene.

11. FORMELE ASOCIATIVE ALE CRESCĂTORILOR DE ALBINE ŞI A PROCESATORILOR DE MIERE

Crescătorii de albine, procesatorii de miere de albine şi produse apicole precum şi ceilalti parteneri pe filiera apicolă sunt organizaţi în asociaţii, cooperative, grupuri de producători, federaţii, şi sunt constituite conform legislaţiei în vigoare.
Asociaţiile de apicultori au personalitate juridică şi sunt cu reprezentare locală, judeţeană sau naţională.

Reprezentanţii formelor asociative legal constituite organizează periodic întâlniri între apicultori, procesatori şi reprezentanţi ai instituţiilor publice locale şi centrale în vederea informării membrilor acestora asupra legislaţiei specifice, despre modalitatea accesării formelor de ajutor de stat, precum şi a celor europene.

12. APICULTURA ECOLOGICĂ

În România, apicultura ecologica este un sector dinamic. Astfel primii producători certificaţi în apicultura ecologică se înregistrează în anul 2000.

Numărul producătorilor din acest sector a crescut în fiecare an, astfel ca în anul 2005 s-au înregistrat 132 producători certificaţi în apicultura ecologică. În anul 2006 numărul producătorilor certificaţi în apicultura ecologică a fost de 335, procesatori 9 şi 2 exportatori. În anul 2008 s-au înregistrat 584 producători, 15 procesatori, 22 comercianţi, 1 importator şi 8 exportatori. În anul 2009 numărul celor care practică apicultură ecologică a crescut la 1018.

Structura exploataţiilor din apicultura ecologică cuprind atât apicultori individuali cât şi un număr de asociaţii în apicultură.
Producţiile de miere de albine şi de produse apicole din agricultura ecologică cunosc de asemenea realizări semnificative. Astfel dacă în anul 2000, România producea 6 tone de miere de albine certificată ecologic, în anul 2005 producţia de miere ecologică a fost de 610 tone, iar în anul 2006 s-a realizat o producţie de miere ecologică de peste 700 de tone. În anul 2008 producţia de miere a fost de 2.357,307 tone, iar in anul 2009 estimăm o cantitate de 3.200 tone.

Mierea şi produsele apicole certificate ecologic sunt comercializate atât pe piaţa internă cât şi pe cea externă. Astfel în anul 2006 peste 65 % din mierea ecologică a fost destinată exportului. În anul 2008 o cantitate de 1.100 de tone au fost exportate către pieţele U.E.

Evoluţia efectivelor de familii de albine în conversie şi certificate ecologic:

Anii

2007

2008

2009

2010
estimare

Familii de albine

62.937

66.079

84.705

92.000

Notă privind contribuţia Uniunii Europene

Conform Deciziei Comisiei din 14 noiembrie 2010, Contribuţia Uniunii Europene la Programul Naţional Apicol din România este limitată la următoarele cuantumuri maxime:
–          pentru anul 2011:       3 473 395 EUR,
–          pentru anul 2012:       3 462 218 EUR şi
–          pentru anul 2013:       3 446 343 EUR.

            
Copyright © 2010 Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale